„Iedul cu trei capre” este un spectacol de teatru de păpuşi interactiv care se adresează copiilor cu vârste curpinse între 4 şi 10 ani. Textul este o adaptare după povestea omonimă de Octav Pancu Iaşi, îmbogăţit cu poezii şi cântece originale, o poveste despre un ieduţ răsfăţat de cele trei capre ale sale, Capra Mamă, Capra Mătuşă, Capra Bunică şi tachinat de o musculiţă pofticioasă îndrăgostită de dulceaţă. Iedul învaţă o lecţie foarte valoroasă despre independenţă şi altruism cu ajutorul interacţiunilor sale tensionate cu Madam Vulpe, Ursul Doarme şi Lupul Miki Suru. Totul se întâmplă într-o scenografie de poveste cu iz de colaje colorate ale copilăriei. Muzica tradiţională românească complimentează acest spectacol, aducându-i un plus de autenticitate. Fără a fi incisiv moralizatoare, povestea îi invită pe cei mici să reflecteze asupra unor aspecte cum ar fi relaţiile din familie şi relaţiile în societate.

Durata: 45 min
Recomandare vârstă: 4-10 ani

Adaptare de Adrian Balcău după povestea de Octav Pancu Iaşi, îmbogăţit cu poezii şi cântece de Cristina Secăreanu.

Regie: Enikő Takács
Distribuţie: Lucian Rad, Cristina Secăreanu
Scenografia: Adrian Balcău, Szasz Zsuzsa
Produs de Asociația Cealaltă.

Data și Ora: 28/05/2017 16:00 - 17:00

Locația
Iasi - Parcul Pogor

Categoria de vârstă


Înscrieri

Atelierele din cursul săptămânii sunt dedicate cadrelor didactice și claselor de copii. Pentru aceste ateliere la rubrica Numărul de participanți vă rugăm să treceți numărul de copii din clasa cu care doriți să veniți. Atelierele de sâmbătă și duminică sunt dedicate familiei, părinților și cadrelor didactice.

Înscrierile la acest atelier au expirat.